Tcheon Fung Sing

Cum de un săpun autentic italian are un astfel de nume? Povestea fondatorului firmei dezvăluie misterul.
Acest brand care este greu de pronunțat la început, este numele fondatorului său, un om curajos care s-a născut în China și a ajuns în Italia în 1930. În timpul Războiului el a fost prins într-un lagăr de prizonieri de război și imediat după război s-a căsătorit, soția sa fiind de origine italiană. Folosindu-se de cunoștințele pe care le-a avut în arta fabricării săpunurilor, a început să producă aceste produse fine.
În octombrie 1971, în cadrul festivalului Torino, Tcheon Fung Sing a primit locul întâi pentru produse de bărbierit.
Din primii ani ai brandului până în prezent, tradiția a fost păstrată, fără nici un compromis, folosind doar cele mai bune ingrediente naturale. Toate produsele sunt fabricate manual, fără conservanți, garantând faptul că produsul final va fi de cea mai înaltă calitate.
După trei generații de la apariție, fiica sa Gabriella a preluat conducerea producției iar acum este condusă de nepoata sa, Paola Barile. Se pare că femeile fac produse de foarte bună calitate pentru a fi folosite de bărbații care cunosc secretele bărbieritului umed!
Deci, acesta este "secretul". O companie traditională cu o istorie de peste o jumătate de secol, ce face aeste săpunuri și produse uimitoare pentru bărbati, administrată de ... femei.

Mai multe
Arata produse 1 - 6 din 6
Arata produse 1 - 6 din 6

QR code

Recently Viewed

No products