Transport gratuit pentru comnezile mai mari de 150 de RON.
Sfaturi-pentru-o-îngrijire-corporală-ca-la-carte
Sfaturi-pentru-o-îngrijire-corporală-ca-la-carte

Sfaturi pentru o îngrijire corporală ca la carte

Sfaturi pentru o îngrijire corporală ca la carte

Pentru a arăta excelent în orice moment, întregul tău corp are nevoie de atenție. Și nu este suficient să faci mișcare și să ai grijă la alimentație, deci acestea două sunt obligatorii pentru aspectul plăcut, ci să ai grijă și de îngrijirea corporală. Desigur, fiecare bărbat are o rutină a lui, însă aceasta nu trebuie să fie îndreptată doar înspre igienă, ci trebuie depășit acest prag și acționat asupra unor aspecte specifice.

Când ne referim la igienă, ne gândim la îngrijirea dentară zilnică, la manichiură și duș. Mergând mai departe însă, ajungem la hidratarea pielii cu o cremă de corp în urma dușului sau la folosirea regulată a cremei de mâini.

Pentru a-i oferi corpului o îngrijire corectă de la A la Z trebuie, desigur, să știi cum să alegi produsele diferite. În continuare, îți dăm câteva principii după care să te ghidezi.

Săpun sau gel de duș?

Mulți bărbați preferă săpunul solid pentru igiena lor zilnică. Lucru care nu este deloc de condamnat, de altfel. Însă, dacă pielea ta este uscată, poți să uiți de acest tip de săpun care o usucă și mai tare. Alege un gel de duș care să conțină, preferabil, glicerină, vitamina E, ulei de măsline sau de jojoba.

Alege o cremă de corp hidratantă

Dacă nu ai probleme cu pielea uscată, e ok să nu folosești o cremă de corp. În caz contrar, însă, aceasta ar trebui să fie nelipsită. Pentru a reduce timpul petrecut la duș, poți alege din start un săpun sau un gel de duș hidratant, care conține ingredientele pe care le-am enumerat mai sus. Mai există și varianta în care optezi pentru un lapte de corp in-shower, pe care îl aplici pe piele după săpun sau gel de duș. Orice alegere ai face, fii sigur că îți hidratezi pielea pentru a-i da un aspect plăcut și sănătos.

Deodorantul trebuie să fie de calitate

Bărbații transpiră, în mod normal, mai mult decât femeile, iar transpirația în exces duce la mirosuri neplăcute. Unii bărbați nu au nicio problemă de acest gen dacă folosesc un deodorant normal, de pe piață, însă cei care transpiră în exces au nevoie de un deodorant special conceput pentru a combate problema. Pentru o protecție mai bună poți opta pentru un deodorant care conține aluminiu, însă acesta îți va lăsa urme pe haine.

Mâinile hidratate completează aspectul

Indiferent de anotimp, nu uita să aplici zilnic o cremă de mâini. Aceasta le va hidrata, iar alături de unghiile îngrijite, vei avea un aspect impecabil.

Zâmbetul este piesa de rezistență

Păstrează-ți respirația proaspătă și dinții curați și sănătoși! Alege o periuță de dinți potrivită pentru tine, fie ea electrică sau nu, și o pastă de dinți care să facă din spălatul pe dinți o plăcere. Pe lângă aromele clasice se găsesc și unele cu arome mai speciale, precum levănțică sau scorțișoară. Sigur găsești ceva pe gustul tău!

Dacă ai grijă de fiecare detaliu în parte, rezultatul ar trebui să fie unul excelent, iar tu să fii pe deplin mulțumit atunci când te privești în oglindă.

Ne-ar face mare plăcere să știm ce ritual de îngrijire corporală ai tu și ce produse folosești. Scrie-ne asta într-un comentariu!

The g r o om l ab E S T ABLISHED 2015

PRODUSE POPULARE

  • (5 recenzii)
    3,60 lei
  • 4,50 lei
  • (6 recenzii)
    9,50 lei
  • (3 recenzii)
    7,00 lei
  • (3 recenzii)
    4,90 lei
  • (3 recenzii)
    18,00 lei

ULTIMELE ARTICOLE DIN JURNAL