Ceasurile gangsterilor de la Hollywood tind să contrazică proverbul „ crima nu se plătește”. Orice gangster, care se respectă, știe că accesorizarea încheieturii cu un ceas scump reprezintă cartea sa de vizită. În încercarea de a scăpa de brațul lung al legii, ceasul ales de un gangster denotă invariabil statutul acestuia, așa că trebuie să fie neapărat din aur.
Evoluția trendului, în materie de ceasuri, este una de-a dreptul fascinantă, mai ales în rândul gansterilor.
„Scarface” (1983)
Filmul lui Brian De Palma relatează povestea lui Tony Montana (Al Pacino), un tânăr cubanez refugiat, cu visuri mărețe, ajuns în Miami, la începutul anilor 80. Așa cum chiar el o spune, “ Vreau tot ceea ce îmi iese în cale… lumea, Chico, și tot ceea ce se găsește în ea” https://youtu.be/7pQQHnqBa2E Urmându-și obiectivul fără milă, Montana ajunge cel mai mare traficant de droguri.
Ceasul din „Scarface”
Există multe ipoteze legate de ceasul lui Tony, însă cei mai mulți susțin că este vorba de un Omega La Magique. Confecționat în anul 1982, este cu siguranță cel mai fin ceas marca Omega, cu un mecanism Calibre 1357, măsurând doar 2.6 mm grosime.
Mecanismul cuarț este așezat chiar în mijlocul cadranului, pentru a conferi un aspect opac. Confecționat din aur de 18k, modelul a fost produs doar în 261 de exemplare.
„Casino” (1995)
Epopeea crimei lui Martin Scorsese se concentrează pe Sam „Ace” Rothstein (Robert De Niro), cel care supraveghează Cazinoul Tangiers din Las Vegas, obținând profituri ilicite, în numele mafiei din Chicago.
“Când iubești pe cineva, trebuie să ai încredere în acea persoană. Trebuie să îi oferi cheia tuturor bunurilor tale. Altfel, care este scopul?”
Pentru imaginea impecabilă a actorilor, în acest film, s-a cheltuit aproximativ 1 milion de dolari, doar pe costume.
Ceasul din „Casino”
Ace poartă câteva ceasuri remarcabile în acest film. Unul dintre ele este ultra subțire, din aur de 18K, în trei culori (alb, galben și roz) încrustat cu 38 de diamante, de o parte și de alta a brățării. Ceasul este semnat Bueche Girod, un brand extrem de popular în rândul gangsterilor din Miami și Vegas, în anii ’70.
Ceasul de referință al lui Ace este un Piaget Polo. Conceput în anul 1979, de către Yves G. Piaget, acesta a menționat că “întreaga filosofie Polo poate fi rezumată la o singură frază: este mai degrabă o brățară cu tot cu ceas și nu un ceas banal.”
Vorbim, din nou, despre un ceas foarte fin, cu o grosime de doar 1.95mm, fiind conceput drept un ceas sport, de lux.
„Heat” (1995)
Neil McCauley jefuiește mașini blindate și bănci. El trăiește după un cod personal: „Nu te atașa de nimic de care nu poți scăpa în 30 de secunde”
Această lipsă de sentimentalism este transmisă inclusiv prin ceasul pe care îl poartă, un Timex Stealth digital, căutat mai degrabă pentru precizie și nu pentru aspect.
Este ceasul care simbolizează perfect profesionalismul de neclintit al lui McCauley.
„Clanul Soprano” (1999-2007)
Designerul costumelor din filmul „Clanul Soprano” Juliet Polcsa, a menționat faptul că și-a dorit foarte mult să reproducă perfect stilul de viață al gangsterilor.
Chiar dacă Tony Soprano nu excelează la capitolul vestimentație, fiind văzut purtând, cu precădere, cămăși cu mânecă scurtă și pantaloni clasici, altceva îl scoate în evidență… ceasul.
Tony poartă un Rolex Day-Date President 118238 si dial „champagne”. Dacă este bun pentru un președinte, cu siguranță este suficient de bun și pentru un gangster din New Jersey…
„The Irishman” (2019)
În această adaptare a cărții lui Charles Brandt „I Heard You Paint Houses”, De Niro (din nou) îl interpretează pe Frank „The Irishman” Sheeran, un veteran al celui de-al Doilea Război Mondial, devenit mafiot.
În cadrul unui banchet, Frank este premiat cu un ceas din aur, prin intermediul căruia i se recunoșteau meritele.
Ceasul din „The Irishman”
Ceasul lui Frank este un Mathey-Tissot și, în ciuda asemănării numelui, nu face parte din colecțiile Tissot, ci unui brand Elvețian, Jura Mountains, din 1886.
Combinația glam de aur și diamante, îl transformă într-un ceas pe placul gangsterilor. Totuși, ca și cum nu ar fi suficient, Frank îl accesorizează și cu un inel din aur de 14K și diamante.
Ambele piese au fost purtate de către Frank Sheeran în viața de zi cu zi, așa cum menționează în cartea sa : “ Ceasul din aur, oferit de Jimmy, încă este la mâna mea, iar inelul de aur oferit de Russell, încă îmi îmbracă degetul.”
Sursa: timeandtidewatches.com