Cum să îți îngrijești mustața

Cum să îți îngrijești mustața

Popularitatea mustății a crescut semnificativ în ultimii ani, iar un factor important pentru aceasta este mișcarea Movember. Odată ce ai hotărât să porți mustață, este necesar să o îngrijești, altfel nu are un aspect foarte plăcut. Vrei să știi cum este mai bine să faci asta? Sunt câțiva pași pe care trebuie să îi urmezi în mod regulat.

  1. Curățarea și exfolierea

Murdăria de zi cu zi și alimentele pe care le consumi îi pot da mustății tale un miros neplăcut. Tocmai din acest motiv, trebuie să îți speli mustața zilnic. Poți folosi loțiunea de curățare pentru față pe care o folosești de obicei sau, în cazul în care porți și barbă, șamponul special conceput pentru aceasta se aplică și la spălarea mustății.

O problemă des întâlnită în cazul mustăcioșilor este pielea uscată din spatele acesteia și firele care cresc sub piele. Pentru a scăpa de acestea, folosește o dată pe săptămână un exfoliant pentru față, care este menit să îți îndepărteze pielea uscată și firele de sub piele.

  1. Bărbieritul și tunsul

Sunt o multitudine de stiluri în care poți purta mustața, unele mai complicate decât celelalte. Indiferent pe care îl alegi, păstrarea formei mustății necesită echipamentul potrivit. Folosește o mașină de tuns pentru mustață și barbă pentru a defini forma, iar firele mai lungi taie-le cu o forfecuță pentru manichiură. Atunci când te bărbierești, folosește un gel transparent pentru a vedea ușor unde nu trebuie să intervii.

  1. Hidratarea

Părul facial tinde să usuce pielea, iar hidratarea cu o cremă pentru față se poate dovedi nefolositoare, aceasta încurcând părul. Soluția este uleiul pentru barbă, pe care să îl aplici pe firele de păr până este absorbit de acestea, iar rezultatul va fi unul plăcut.

  1. Pieptănarea

Pentru înlăturarea pielii uscate și aranjarea firelor de păr, folosește un pieptăn pentru mustață.

  1. Stilizarea și folosirea cerii

În funcție de stilul pe care l-ai ales pentru mustață, aceasta trebuie aranjată zilnic. Pentru a-ți fi mai ușor și a te asigura că arată impecabil, folosește o ceară specială pentru mustață. Aceasta îți va aranja firele de păr și nu vei mai avea bătăi de cap cu cele rebele. În plus, are un miros plăcut.

Pentru o primă impresie, expresia facială este extrem de importantă, iar dacă porți mustață, aceasta trebuie să fie tot timpul aranjată. Sfaturile pe care ți le-am dat sunt menite să te ajute să îți întregești imaginea într-un mod corespunzător, iar tu să fii un bărbat îngrijit în orice moment.

 

Dacă porți mustață, ne-ar face plăcere să ne scrii într-un comentariu ce ritual de îngrijire ai și ce produse folosești.


QR code

Recently Viewed

No products